Chipul,mereu de gheata,buzele relaxate,dar de neatins,infrumusetea statica:isi deschide ochii incet si dincolo de ploaie,de norii toamnei,dincolo de strazile ude si reci,dincolo de oameni,ce trec pe langa el fara sa`l observe,el isi vede sufletul bantuit de aceasi persoana mereu.Acelasi sentiment de frica invaluit in speranta de a fi fericit cu acea fantoma.Desi mainile`i sunt moi,desi trupul ii e drept,iar parul ravasit de vant,ochii sai tremura,luptandu`se cu lacrimile ce nu mai merita sa curga.Inspira adanc,aerul,ca un dependent la ultima linie.Ultima sansa de a iesi din cercul ce`l readuce mereu la acelasi stradiu.Oricat de mult ar fugi,oricat de mult s`ar schimba,oricat de mult s`ar lupta sa uite,se intoarce mereu la privirea tremuranda ce o cauta pe ea in haosul deprimant.
Incepe sa mearga,teleghidat,spre prima banca,se aseaza,iar privirea`i pica,dar simte cum cineva se aseaza langa el.Si nu conta,oricine ar fi fost ,nu conta,putea sa fie de bine,sau de rau,dar nimic nu se compara cu ce`si dorea si ce avea.Inchide ochii si`i acopera cu mainile,oprindu`si dureea,isi tine respiratia cateva secunde si simte ca trupu`i ia foc,se ridica rapid uitandu`s terifiat la persoana ce`l acompania pe banca.Si`ar fi dorit sa fuga,sa moara,sa tipe,sa rada,sa sara,sa se innece,orice numai sa opreasca acea iluzie.Era chiar acolo langa el,asteptandu`l ca in oricare alta dupa-amiaza.El se aseaza in genunchi in fata iluziei,ii cuprinde fata in maini,ii saruta fruntea si ii priveste indelung ochii.Insa trupul lui se decoloreaza,tipa,iar persoana din fata lui stand pe banca,nu`l aude,incearca s`o atinga si numai poate.Incepe sa se traga de propriul par,propria piele,innecandu`se in necunoscutul dureros,iar strigatul lui rasuna,ca un Do la pian,armonizand tacerea cu vibratiile ce`i amintesc ca nu e un vis.Nu stia ce se intampla,insa vroia sa poata sparge acel zid intre realitate si dorinta,vroia un lucru banal,pe care`l avusese inainte-sa fie vazut,simtit,auzit,sa poata face si spune lucrurile ce acum ii sunt rapite.
Imaginea`i umpluta de fum si se inneaca in gandurile sale ce`i agita sufletul.Cand fumul dispare,el e in camera sa,intr`o noapte rece de iarna,obiectele`i sunt acoperite de flori de gheata,iar el e intins pe jos,in coma sentimentelor intrebandu`se fara incetare de ce nu s` oprit din a gresi,la momentul potrivit.Nu e un simplu regret,des intalnit ,chiar si de copilul ce si`ar fi luat o acadea mai scumpa.E regretul,e timpul,e faptul ca a ramas doar cu dorintele ascunse ce acum il stapanesc.
Acea persoana,nu mai e,dar el ramane,singur,bantuindu`si propria viata,cautand`o cu durere.
